ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

șerpar [At: CLEMENS / V: (reg) șelp~, (îrg) șelpariu, ~iu sn / Pl: ~e sn, ~i sm / E: șarpe + -ar] 1 sn (Trs) Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii Si: (reg) chimir, șărpăoaș. 2 sn (Reg; îe) A fi cu ~ de ață A fi sărac. 3 sm (Trs; dep) Cal bătrân, istovit de puteri. 4 sm (Iht; reg) Țipar (Misgurnus fossilis). 5 sm (Buc) Pește cu corpul cilindric, alungit, fără înotătoare (Petromyzon fluviatilis). 6 sm (Reg; șîc vultur-~) Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu abdomenul alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus).

ȘERPÁR (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaëtus gallicus). – Șarpe + suf. -ar.

ȘERPÁR¹, șerpari, s. m. Pasăre răpitoare care se hrănește cu șerpi (Circaetus gallicus).

ȘERPÁR² ~i m. Pasăre răpitoare de talie mare, cu cioc scurt și coroiat, cu gheare puternice, care se hrănește, mai ales, cu șerpi. /șarpe + suf. ~ar

șerpár m. (d. șerpe). Țipar. S. n., pl. e. Chimir, cingătoare de ținut banĭ.

țipár m. (cp. cu țip). Anghilă, un pește care seamănă a șarpe și care chear se maĭ numește și șerpar (cobítis fóssilis). V. vîrlan.

șerpár¹ (pasăre) s. m., pl. șerpári

șerpár (zool.) s. m., pl. șerpári

șerpar, -ri (vultur) și -re (cingătoare).

ȘERPÁR s. v. țipar.

șerpar s. v. ȚIPAR.

șerpár, șerpari, (șărpar), s.m. – (ornit.) Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, de culoare brună-cenușie (Circaetus gallicus). În Maramureș, cuibărește în etajul fagului, dar apare și în golurile de munte. Este o pasăre rară în Maramureș, dar nu accidentală (Ardelean, Bereș, 2000: 150). – Din șarpe + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).