întipărire sf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 333/13 / Pl: ~ri / E: întipări] 1 (Înv) Tipărire. 2 Urmă lăsată pe un material prin apăsare. 3 Fixare în mintea cuiva, lăsând o impresie puternică. 4 (Înv) Impresie. 5 (Înv) Reflectare.

ÎNTIPĂRÍRE, întipăriri, s. f. Acțiunea de a se întipări și rezultatul ei; urmă (lăsată pe un obiect prin apăsare); imprimare. Ciorba de lut cu apă, care fleșcăia lipită de gleznă, se ridica o dată cu talpa, apoi se descleia și recădea, păstrînd adîncă întipărirea pasului. DUMITRIU, B. F. 63. ◊ Fig. Fața Anei... cu o întipărire de suferințe, se posomorî. REBREANU, I. 20. ♦ Fig. (Astăzi rar) Urmă lăsată în mintea, în memoria, în conștiința cuiva de ceva trăit sau perceput; impresie. Mirarea și întipărirea printre bejenari fură puternice. GALACTION, O. I 283. Acea epocă de urgie a lăsat în țeară... triste întipăriri. ODOBESCU, S. II 309. Două persoane... îmi făcură o întipărire neștearsă. NEGRUZZI, S. I 218.

ÎNTIPĂRÍRE ~i f. 1) v. A ÎNTIPĂRI și A SE ÎNTIPĂRI. 2) Urmă lăsată pe un obiect prin apăsare. 3) fig. Imagine rămasă în amintire; impresie. /v. a (se) întipări

întipărire f. impresiune.

întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri

întipăríre s. f., g.-d. art. întipărírii; pl. întipăríri

ÎNTIPĂRÍRE s. 1. v. imprimare. 2. v. urmă.

ÎNTIPĂRÍRE s. v. fixare.

ÎNTIPĂRIRE s. 1. imprimare. (~ a ceva pe suprafața unui obiect.) 2. tipar, urmă, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~i adînci în noroi.)

întipărire s. v. FIXARE.