înlemnire sf [At: DRĂGHICI, R. 238/7 / Pl: ~ri / E: înlemni] 1 Nemișcare provocată de frică, de uimire etc. Si: înlemnit¹ (1). 2 (Fig; rar) Pierdere totală a sensibilității Si: înlemnit¹ (2). 3 Transformare în lemn Si: înlemnit¹ (3).

ÎNLEMNÍRE s. f. Acțiunea de a înlemni; încremenire, nemișcare; p. ext. spaimă, uimire. Înlemnirea zugrăvită pe figură îi dădea o înfățișare comică. C. PETRESCU, Î. I 13. Spaimă, mirare și înlemnite au cuprins pe bietul Vineri. DRĂGHICI, R. 238.

înlemni [At: NEGRUZZI, S. II, 53 / Pzi: ~nesc / E: în- + lemn] 1-2 vti (A face să rămână sau) a rămâne nemișcat de frică, de uimire etc. Si: a încremeni (6-7), a înlemnoșa (1-2), a înmărmuri (3-4). 3-4 vtr (Fig; rar) (A face să devină sau) a deveni insensibil, neîndurător Si: a (se) împietri (8-9). 5 vz (Îvr)A se preface în lemn Si: a înlemnoșa (3).

ÎNLEMNÍ, înlemnesc, vb. IV. Intranz. A rămîne nemișcat sub influența unei impresii sau a unei senzații puternice; a încremeni, a înmărmuri, a îngheța. Soldatul înlemni în poziție, cu fața la locotenentul aprins de mînie. REBREANU, P. S. 69. Cînd auzi bărbatul una ca asta, mai înlemni. RETEGANUL, P. I 43. De mînie, o-nlemnit pe loc. ALECSANDRI, T. 518. ◊ Tranz. fact. El sta cufundat într-o mirare sau mai bine zicînd admirare adîncă ce îl înlemnise pe loc. ALECSANDRI, O. P. 76. ♦ Fig. (Rar) A deveni neîndurat; a se împietri. Cum sînteți voi toate... vorbi ea încetișor. Cum v-ați învîrtoșat, cum v-ați înlemnit. CONTEMPORANUL, IV 88.

A ÎNLEMNÍ ~ésc intranz. 1) A pierde capacitatea de a se mișca (din cauza unor emoții puternice); a rămâne nemișcat; a împietri; a înmărmuri; a încremeni. ~ de mirare. 2) fig. rar A deveni insensibil (ca un lemn); a se închide în sine; a se împietri. /în + lemn

înlemnì v. a se face lemn, a înțepeni de frică.

înlemnésc v. intr. (d. lemn). Înțepenesc, înmărmuresc, împetresc: înlemnise de frică. V. tr. Groaza îĭ înlemnise.

înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii

înlemníre s. f., g.-d. art. înlemnírii

înlemní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 să înlemneáscă

înlemní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlemnésc, imperf. 3 sg. înlemneá; conj. prez. 3 sg. și pl. înlemneáscă

ÎNLEMNÍRE s. 1. v. înmărmurire. 2. v. nemișcare.

ÎNLEMNIRE s. 1. împietrire, încremenire, înmărmurire, înțepenire, petrificare, (înv. și pop.) mărmurire. (~ unui personaj din basme.) 2. încremenire, nemișcare. (Stare de ~.)

ÎNLEMNÍ vb. 1. v. înmărmuri. 2. a împietri, a încremeni, a înmărmuri, a înțepeni, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)

ÎNLEMNI vb. 1. a împietri, a încremeni, a înmărmuri, a înțepeni, a (se) petrifica, (înv. și pop.) a mărmuri, (Mold. și Bucov.) a (se) întrecleți, (prin Transilv. și Ban.) a merei, (fig.) a (se) înțeleni. (Un personaj de basm care a ~.) 2. a împietri, a încremeni, a înmărmuri, a înțepeni, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)