opțiuni
  • info

6 definiții pentru îndreptui

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

îndreptui vt [At: ALECSANDRI, T. 1358 / Pzi: ~esc / E: în- + drept + -ui] (Înv) A îndreptăți (1).

ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A repune pe cineva în drepturile sale, a da cuiva un anumit drept; a îndritui. Cinovnicul... așterne o otnoșănie... prin care îndreptuiește pe Costandin Arbure. ALECSANDRI, T. 1358.

A ÎNDREPTUÍ ~iésc tranz. pop. (persoane) A repune în drepturi. /în + drept + suf. ~ui

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

îndreptuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndreptuiáscă

Intrare: îndreptui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndreptui
  • ‑ndreptui
  • îndreptuire
  • ‑ndreptuire
  • îndreptuit
  • ‑ndreptuit
  • îndreptuitu‑
  • ‑ndreptuitu‑
  • îndreptuind
  • ‑ndreptuind
  • îndreptuindu‑
  • ‑ndreptuindu‑
 singular plural
  • îndreptuiește
  • ‑ndreptuiește
  • îndreptuiți
  • ‑ndreptuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndreptuiesc
  • ‑ndreptuiesc
 (să)
  • îndreptuiesc
  • ‑ndreptuiesc
  • îndreptuiam
  • ‑ndreptuiam
  • îndreptuii
  • ‑ndreptuii
  • îndreptuisem
  • ‑ndreptuisem
a II-a (tu)
  • îndreptuiești
  • ‑ndreptuiești
 (să)
  • îndreptuiești
  • ‑ndreptuiești
  • îndreptuiai
  • ‑ndreptuiai
  • îndreptuiși
  • ‑ndreptuiși
  • îndreptuiseși
  • ‑ndreptuiseși
a III-a (el, ea)
  • îndreptuiește
  • ‑ndreptuiește
 (să)
  • îndreptuiască
  • ‑ndreptuiască
  • îndreptuia
  • ‑ndreptuia
  • îndreptui
  • ‑ndreptui
  • îndreptuise
  • ‑ndreptuise
plural I (noi)
  • îndreptuim
  • ‑ndreptuim
 (să)
  • îndreptuim
  • ‑ndreptuim
  • îndreptuiam
  • ‑ndreptuiam
  • îndreptuirăm
  • ‑ndreptuirăm
  • îndreptuiserăm
  • ‑ndreptuiserăm
  • îndreptuisem
  • ‑ndreptuisem
a II-a (voi)
  • îndreptuiți
  • ‑ndreptuiți
 (să)
  • îndreptuiți
  • ‑ndreptuiți
  • îndreptuiați
  • ‑ndreptuiați
  • îndreptuirăți
  • ‑ndreptuirăți
  • îndreptuiserăți
  • ‑ndreptuiserăți
  • îndreptuiseți
  • ‑ndreptuiseți
a III-a (ei, ele)
  • îndreptuiesc
  • ‑ndreptuiesc
 (să)
  • îndreptuiască
  • ‑ndreptuiască
  • îndreptuiau
  • ‑ndreptuiau
  • îndreptuiră
  • ‑ndreptuiră
  • îndreptuiseră
  • ‑ndreptuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndreptui, îndreptuiescverb

  • 1. învechit Îndreptăți, îndritui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: îndreptăți îndritui
    • format_quote Cinovnicul... așterne o otnoșănie... prin care îndreptuiește pe Costandin Arbure. ALECSANDRI, T. 1358. DLRLC
etimologie:
  • În + drept + sufix -ui (după îndritui). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.