îndoitură sf [At: LB / P: ~do-i~ / Pl: ~ri / E: îndoi + -tură] 1 Parte, loc în care un obiect a fost sau este îndoit. 2 (Rar) Cotitură. 3 (Rar) Adâncitură, cută a unui teren. 4 Amestec în părți egale din două lucruri (lichide, bucate etc.). 5 (Agr) Grâu amestecat cu secară. 6 (Reg) Mâncare din mălai Cf turtoi.

ÎNDOITÚRĂ, îndoituri, s. f. Partea, locul îndoit al unui obiect flexibil. Așa a adormit cu obrazul îngropat în îndoitura cotului. C. PETRESCU, C. V. 275. ♦ (Rar) Cotitură. Drumul se dă după îndoiturile Oltului, schimbînd priveliștile ca într-o panoramă. VLAHUȚĂ, O. A. II 141. ♦ Adîncitură a unui teren (mai ales muntos); rîpă, prăpastie. De prin îndoiturile posomorîte și adînci ale imensului amfiteatru albăstriu al munților din dreapta, negurile albe se ridicaseră și se mistuiseră în văzduh. HOGAȘ, M. N. 57. ◊ Fig. Sînt mulți artiști cari nu pot să se afunde în toate îndoiturile și ascunzișurile unui suflet și unei inimi rele. GHEREA, ST. CR. II 150.

ÎNDOITÚRĂ ~i f. Loc unde un obiect este îndoit. [Sil. -do-i-] /a îndoi + suf. ~itură

îndoitură f. 1. efectul îndoirii materiale; 2. cută.

îndoitúră f., pl. ĭ. Locu unde ceva e îndoit: îndoitura uneĭ vergĭ, unuĭ deget, uneĭ peĭ, uneĭ stofe, uneĭ hîrtiĭ.

îndoitúră (-do-i-) s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri

îndoitúră s. f., g.-d. art. îndoitúrii; pl. îndoitúri

ÎNDOITÚRĂ s. 1. v. încovoietură. 2. v. curbură. 3. v. boțitură. 4. cută, (rar) răsfrângătură, răsfrânsătură, răsfrântură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

ÎNDOITÚRĂ s. v. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, ocol, răsucitură, serpentină, sinuozitate, sârjoacă, șerpuire, șerpuitură.

ÎNDOITURĂ s. 1. încovoietură, răsucitură. (~ unei bare.) 2. arcuire, curbură, încovoială, încovoietură. (O ușoară ~.) 3. boțitură, creț, cută, încrețitură. (~ a pantalonilor necălcați.) 4. cută, (rar) răsfrîngătură, răsfrînsătură, răsfrîntură. (~ la un obiect de îmbrăcăminte.)

îndoitură s. v. COT. COTITURĂ. CURBĂ. ÎNTORSĂTURĂ. ÎNTORTOCHETURĂ. OCOL. RĂSUCITURĂ. SERPENTINĂ. SINUOZITATE. SÎRJOACĂ. ȘERPUIRE. ȘERPUITURĂ.

îndoitúră, îndoituri, s.f. – (gastr.) Preparate din făină de mălai, cu apă și bicarbonat, uneori și cu coade de ceapă și mărar, coapte pe plită (Faiciuc, 1998: 138). – Din îndoi „a amesteca cu apă” (< în + doi) + suf. -tură (DEX, MDA).

îndoitúră, -i, s.f. – (gastr.) Preparate din făină de mălai, cu apă și bicarbonat, uneori și cu coade de ceapă și mărar, coapte pe plită (Faiciuc 1998: 138). – Din îndoi „a amesteca cu apă” (în + doi) + -tură.