închelba [At: PANN, P. V. I, 28/20 / V: ~erba, ~chiorba / Pzi: ~bez / E: ns pbl ml *incalvare, Incalvariare] 1-2 vtr (Mun; Olt) A (se) aduna la un loc Si: a (se) strânge, (reg) a (se) închelbăra (1-2). 3 vt (Ban; Olt; îf închiorba) A strânge cu greu banii necesari. 4 vt (Reg) A forma o horă Si: (reg) a închelbăra (5). 5 vt (Reg) A îmbina părțile componente ale unei construcții de lemn Si: (reg) a închelbăra (6). 6 vt A reuși să construiască ceva Si: a închelbăra (7).

încherba v vz închelba

ÎNCHELBÁ, închelbez, vb. I. Tranz. (Munt., Olt.) A aduna la un loc; a înjgheba. Cu minciuna ori prînzești, ori cinezi. Pe amîndouă nu le închelbezi. PANN, P. V. I 28. – Variantă: încherbá (C. PETRESCU, A. R. 57) vb. I.

ÎNCHERBÁ vb. I v. închelba.

ÎNCHELBÁ, închelbez, vb. I. Tranz. (Reg.) A aduna la un loc; a înjgheba. [Var.: încherbá vb. I.]

ÎNCHERBÁ vb. I. v. închelba.

închélb și închérb, a -á v. tr. (cp. cu încaĭbăr). Vest. Înjgheb, închipez, adun cu greŭ o avere, niște banĭ. – Și închélbăr și închéĭbăr, -erĭ, -ără, să închelbere, a -á. Part. închelbărit (VR. 1929, 9-10, 331)

ÎNCHELBÁ vb. v. aduna, întruni, reuni, strânge.

închelba vb. v. ADUNA. ÎNTRUNI. REUNI. STRÎNGE.