ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. ♦ (Mil.) înconjurare a unei grupări inamice în scopul nimicirii sau al capturării ei. – V. încercui.

încercuire sf [At: DA ms / P: ~cu-i~ / Pl: ~ri / E: încercui] 1 (Înv) Strângere cu cercuri a unui vas, butoi etc. 2 Strângere ca într-un cerc. 3 Înconjurare din toate părțile. 4 Trasare de cercuri.

ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare. – V. încercui.

ÎNCERCUÍRE, încercuiri, s. f. Acțiunea de a încercui; înconjurare, împresurare. ◊ Încercuire capitalistă = acțiune ostilă a unor forțe de clase dușmane care există în afara lagărului socialist și care tind să zdrobească țările din acest lagăr sau cel puțin să le zdruncine puterea și să le slăbească. Atît timp cît există încercuirea capitalistă, va exista și pericolul unei intervenții în genere, iar atît timp cît există pericolul unei intervenții, sîntem nevoiți, în interesul apărării, să întreținem armata și flota. STALIN, O. VII 215.

ÎNCERCUÍRE s.f. Acțiunea de a încercui. [Pron. -cu-i-. / < încercui].

încercui vt [At: DA / P: ~cu-i / Pzi: ~esc / E: în- + cercui] 1 (Înv) A strânge cu cercuri un vas, un butoi etc. 2 A strânge (ca) într-un cerc. 3 A înconjura din toate părțile. 4 A trasa cercuri.

ÎNCERCUÍ, încercuiesc, vb. IV. Tranz. A strînge într-un cerc sau ca într-un cerc, a strînge din toate părțile; a înconjura; fig. a împresura. A încercui armata dușmană. ▭ Rămase mut, privind în lături, cu ochii încercuiți de lacrimi. MIRONESCU, S. A. 126. ◊ (Poetic) Rotundul de lumină al lămpii peste foi Încercuiește alte visări și alte cînturi. DEȘLIU, G. 6.

ÎNCERCUÍ vb. IV tr. A strânge ca într-un cerc; a înconjura din toate părțile; (fig.) a împresura. [Pron. -cu-i, p. i. -iesc. / < în- + cerc, cf. fr. encercler].

ÎNCERCUÍ vb. tr. a strânge ca într-un cerc; a înconjura din toate părțile; (fig.) a împresura. (după fr. encercler)

A ÎNCERCUÍ ~iésc tranz. 1) A înconjura cu un cerc; a strânge într-un cerc. ~ un poloboc. 2) A cuprinde din toate părțile (ca într-un cerc); a înconjura; a împrejmui; a împresura. 3) (fortificații, trupe inamice etc.) A înconjura pentru a scoate din luptă; a împresura. /în + cerc + suf. ~ui

*încercuĭésc v. tr. (d. cerc și cercuĭesc; fr. encercler, a înconjura c’un cerc, și cerner, a împresura). Înconjor, împresor, asediez.

încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri

încercuíre s. f., g.-d. art. încercuírii; pl. încercuíri

încercuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 să încercuiáscă

încercuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încercuiésc, imperf. 3 sg. încercuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. încercuiáscă

ÎNCERCUÍRE s. 1. împresurare, înconjurare, învăluire. (~ inamicului.) 2. v. asediu.

ÎNCERCUIRE s. 1. împresurare, înconjurare. (~ inamicului.) 2. asediere, asediu, împresurare, înconjurare, (înv.) ocol, (grecism înv.) poliorchie. (~ cetății.)

ÎNCERCUÍ vb. 1. a împresura, a înconjura, a învălui, (înv. și pop.) a cuprinde, (înv.) a împrejura. (L-au ~ pe dușman.) 2. v. asedia. 3. v. înconjura.

ÎNCERCUI vb. 1. a împresura, a înconjura, a învălui, (înv. și pop.) a cuprinde, (înv.) a împrejura. (L-au ~ pe dușman.) 2. a asedia, a împresura, a înconjura, (înv. și reg.) a ocoli, (înv.) a închide, a înveriga. (Dușmanul a ~ cetatea.) 3. a împresura, a înconjura, (fig.) a încinge. (Munții ~ cîmpia.)