opțiuni
  • info

10 definiții pentru înțelegător

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare, adj. Care are înțelegere pentru situația cuiva; p. ext. bun, mărinimos. – Înțeleg (prez. ind. al lui înțelege) + suf. -ător.

înțelegător, ~oare a [At: COD. VOR. 153/5 / Pl: ~i, ~oare / E: înțeleg + -ător] 1 Care are înțelegere pentru situația cuiva. 2 (Pex) Mărinimos. 3 (Înv) Care dorește să înțeleagă. 4 (Înv) Docil. 5 (Înv) Intelectual. 6 (Înv) Inteligent. 7 (Înv) Care înțelege ceea ce cunoaște Si: învățat, priceput. 8 (Înv) Rezonabil.

ÎNȚELEGĂTÓR, -OÁRE, înțelegători, -oare. adj. Care are înțelegere pentru situația (grea a) cuiva. Sînt om înțelegător. DUMITRIU, N. 115. Însușirile lui artistice apar așa de mari, încît tineretul și personalitățile înțelegătoare alcătuiesc subscripții în folosul lui [Eminescu]. SADOVEANU, E. 69.

ÎNȚELEGĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care dă dovadă de înțelegere; predispus să înțeleagă o situație grea; binevoitor. Om ~. Atitudine ~oare. /înțeleg + suf. ~ător

înțelegător a. care înțelege.

înțelegătór, -oáre adj. Care înțelege, cuminte, raționabil, dócil, supus: copil înțelegător.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

înțelegătór adj. m., pl. înțelegătóri; f. sg. și pl. înțelegătoáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNȚELEGĂTÓR adj. 1. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, mărinimos, milos, milostiv, (înv.) milosârd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.) 2. v. bun.

ÎNȚELEGĂTOR adj. 1. binevoitor, compătimitor, îngăduitor, mărinimos, milos, milostiv, (înv.) milosîrd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.) 2. bun, cumsecade, îngăduitor, omenos, (înv.) omenit. (Ce om ~ !)

Intrare: înțelegător
înțelegător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înțelegător
  • ‑nțelegător
  • înțelegătorul
  • înțelegătoru‑
  • ‑nțelegătorul
  • ‑nțelegătoru‑
  • înțelegătoare
  • ‑nțelegătoare
  • înțelegătoarea
  • ‑nțelegătoarea
plural
  • înțelegători
  • ‑nțelegători
  • înțelegătorii
  • ‑nțelegătorii
  • înțelegătoare
  • ‑nțelegătoare
  • înțelegătoarele
  • ‑nțelegătoarele
genitiv-dativ singular
  • înțelegător
  • ‑nțelegător
  • înțelegătorului
  • ‑nțelegătorului
  • înțelegătoare
  • ‑nțelegătoare
  • înțelegătoarei
  • ‑nțelegătoarei
plural
  • înțelegători
  • ‑nțelegători
  • înțelegătorilor
  • ‑nțelegătorilor
  • înțelegătoare
  • ‑nțelegătoare
  • înțelegătoarelor
  • ‑nțelegătoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înțelegător, înțelegătoareadjectiv

  • 1. Care are înțelegere pentru situația cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: binevoitor
    • format_quote Sînt om înțelegător. DUMITRIU, N. 115. DLRLC
    • format_quote Însușirile lui artistice apar așa de mari, încît tineretul și personalitățile înțelegătoare alcătuiesc subscripții în folosul lui [Eminescu]. SADOVEANU, E. 69. DLRLC
etimologie:
  • Înțeleg (prezent indicativ al lui înțelege) + sufix -ător. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.