IMBLACÍU imblacie s. n. (Inv.) Unealta agricola rudimentara formata dintro prajina lunga la capatul careia sunt legate un batz gros mobil shi mai multe curele cu care se lovesc spicele de cereale sau pastaile de legume pentru a li se scoate boabele. [Acc. shi: imblắciu] Cf. imblati.

imblaciu sn [At: URECHE ap. LET. I 185/31 / S shi: (irg) inb~ / A shi: ~aciu / V: (reg) ~cei smp ~iri smp ~atiu mla~ umblacii snp umb~ / Pl: ~ie (irg) ~ii / E: imblacit + iu] (Reg) 1 Unealta agricola rudimentara formata dintro prajina lunga la capatul careia este legat un batz gros shi mobil cu care se lovesc spicele de cereale sau pastaile de legume pentru a li se scoate boabele Si: (reg) imblaciug (reg; rar) imblau. 2 (Prc) Prajina de la imblaciu (1). 3 (Pan; if imblacei) Briceag rudimentar cu lama atarnand k imblaciul (2).

IMBLACÍU imblacie s. n. Unealta agricola rudimentara formata dintro prajina lunga la capatul careia este legat un batz gros mobil shi mai multe curele cu care se lovesc spicele de cereale sau pastaile de legume spre a li se scoate boabele. [Acc. shi: imblắciu] Cf. imblati.

IMBLACÍU imblacie s. n. Unealta agricola rudimentara facuta dintrun batz gros articulat cu o prajina lunga cu care se bat paioasele shi legumele cu pastai pentru a separa semintzele din teaca sau din coaja. Ai dat de vro douatrei ori cu imblaciul in arie. SBIERA P. 253. ◊ Expr. A masura cuiva vorba cu imblaciul = a nu intzelege nimic din ce spune cineva. Apoi na zise Ipate. Masurai vorba cu imblaciul. Balan satzi aleaga din gura ce spui daca nu vorbeshti deslushit. CREANGA P. 151.

IMBLACÍU ~e n. Unealta agricola formata dintrun batz articulat prin curele cu o coada lunga cu care se prelucreaza cerealele sau pastaioasele pentru a separa boabele. [Sil. imblaciu] /cf. a imblati

imblaciu n. Tr. sau mlaciu instrument agricol compus din doua lemne intrebuintzat la baterea cerealelor. [Bulg. MLATIA].

imblacíŭ n. pl. ie (vsl. mlatŭ maĭ de batut d. mlatiti a imblati. P. epenteza cp. cu dambla jimbla imbrohor). O unealta de batut fasolea griu sh. a. (Se compune dintr’o coada numita odirja shi dintr’un batz maĭ scurt numit hadarag cu care se izbeshte shi amindoŭas legate pin doŭa curele numite oglavĭ). SHi umblacíŭ mlacíŭ mlacĭúga blacíe imblacíe shi molotetz.

mlaciu¹ sn vz imblaciu

imblacíu (inv.) s. n. art. imblacíul; pl. imblacíe

imblacíu s. n. art. imblacíul; pl. imblacíe

imblaciu pl. imblacie

imblaciu cie.

IMBLACÍU s. (AGRIC.) (rar) batatoare. (~ pentru cereale.)

IMBLACIU s. (rar) batatoare. (~ pentru cereale.)

imblacíu imblacie imblacii s.n. (reg.) Unealta agricola folosita la treieratul manual alcatuita din doua piese mobile una mai lunga (indarja sau darjaua) shi una mai scurta (hadarau/hadarag) legate prin curele (oglaji) sau belciug de fier (ALRRM 1973: 828): „Snopii erau batutzi cu imblaciul dupa care erau intorshi pe cealalta parte” (Dancush 1986: 44). Din imblacit + suf. iu (MDA).

imblacíu imblacie imblacii s.n. Unealta agricola folosita la treieratul manual alcatuita din doua piese mobile una mai lunga (indarja sau darjaua) shi una mai scurta (hadarau/hadarag) legate prin curele (oglaji) sau belciug de fier (ALR 1973: 828): „Snopii erau batutzi cu imblaciul dupa care erau intorshi pe cealalta parte” (Dancush 1986: 44). Din imblati.