ȚĂRĂNÍSM s. n. (Rar) 1. Curent de idei și doctrină politică de partid dezvoltate în perioada dintre cele două războaie mondiale. 2. Tendința unor scriitori de a-și alege motive de inspirație din viața țărănească. 3. Vorbă, faptă, comportare grosolană, jignitoare. – Țăran + suf. -ism.

țărănism snst [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 151 / E: țăran + -ism] 1-2 (Rar) Tendință sau preocupare a unor scriitori de a trata în operele lor aspecte din viața țărănească (1-5).

ȚĂRĂNÍSM, s. n. 1. Tendința unor scriitori de a-și alege motive de inspirație din viața țărănească. 2. Vorbă, faptă, comportare grosolană, jignitoare. – Țăran + suf. -ism.

ȚĂRĂNÍSM s. n. (Rar) Tendința unor scriitori de a-și alege ca motive de inspirație în operele lor aspecte din viața țărănească. Țărănismul... cîntarea trecutului, ca și reformismul său [al lui Alecsandri], critica sistemelor lingvistice și a literaturii, ca și activitatea sa politică, – toate se reduc, la urma urmei, și se conciliază în tendința lui permanentă. IBRĂILEANU, SP. CR. 151.

ȚĂRĂNÍSM s. n. 1. curent politic și ideologic, apărut în România la sfârșitul sec. XIX, care pornea de la ideea rolului conducător al țărănimii, considerată ca o clasă socială unitară, într-un stat preponderent agrar. 2. curent apărut în gândirea economică după primul război mondial, care își propunea să studieze legile de dezvoltare în economiile agrare pe baze specifice, independent de doctrina generală a economiei politice. 3. tendință a unor scriitori de a-și alege motive de inspirație din viața satului. 4. vorbă, faptă, comportare grosolană. (< țărăn/ime/ + -ism)

ȚĂRĂNÍSM n. 1) Tendința unor scriitori de a descrie în operele lor viața țărănească. 2) Vorbă sau faptă grosolană. /țăran + suf. ~ism

țărănísm (rar) s. n.

țărănísm s. n.