zămnată sf vz zăgneată

zămnátă, V. zăgneată.

ZĂGNEÁTĂ, zăgnete, s. f. (Înv. și reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. – Din rus. zagneta, ucr. zahnit.

jăgneată^[1] sf vz jăgneață

jigneată^[1] sf vz zăgneată

sagnată^[1] sf vz zăgneată

săgnată sf vz zăgneată

segnetă sf vz zăgneată

zamnátă sf vz zăgneată

zăcnată sf vz zăgneată

zăcneată sf vz zăgneată

zăgnadă sf vz zăgneată

zăgnat sn vz zăgneată

zăgnată sf vz zăgneată

zăgneată sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ete / V: (reg) zamna~, ~ață, ~nată, ~gnat sn (Pl: zăgnaturi), ~nadă, zăcnată, zăcn~, zămn~, zăina~, zămna~, zecnetă, jacnat^[1] sn, jăg~, jăgneală,^[2] jâgneață,^[3] jegn~,^[4] jegna~,^[5] săgna~, segnetă / E: ucr загніт, rs загнета cf jar, jer] 1 (Îrg) Surcea sau vreasc pentru foc. 2-3 (Îrg; îe) A da (o) ~ (focului sau la foc) A ațâța (sau a înteți) focul. 4 (Îrg) Scânteie (1). 5-6 (Pop; lsg) (Foc de) surcele sau vreascuri puse să ardă la gura cuptorului, ca să se rumenească produsul pus la copt Si: zatulă (6). 7 (Reg; mai ales în Trs) Jar (la gura cuptorului). 8 (Reg; csnp) Gustare de dimineață.

zăgneață sf vz zăgneată

zăinată sf vz zăgneată

zămneată sf vz zăgneată

zecnetă sf vz zăgneată

zăgneată s.f (reg.) 1 Surcea, vreasc pentru foc. 2 Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. • pl. -ete. /<rus. загнета, ucr. загніт.

ZĂGNÉATĂ s. f. (Reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. – Din rus. zagneta, ucr. zahnit.

ZĂGNÁTĂ s. f. v. zăgneată.

ZĂGNEÁTĂ s. f. (Mold.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți, a face să ardă. Dar tu nu sta degeaba. Cît spun eu, tu dă zăgneată focului c-oleacă de stuh. SADOVEANU, N. F. 69. – Variantă: zăgnátă (MARIAN, NU. 669) s. f.

ZĂGNEÁTĂ s. f. (Reg.) Foc de nuiele sau de surcele uscate, care arde cu flacără vie. ◊ Expr. A da zăgneată focului = a înteți focul. – Rus zagneta, ucr. zahnit.

ZĂGNEATĂ s.f. 1. (Mold., Criș.) Surcea, vreasc pentru foc. A: (Fig.) Să gătiia pre ei și zăgneată focului veacinic. DOSOFTEI, VS. C: Ca o spurcată z<ă>gnată, ca o zmoală împuțită, în matca focului cumplită. MISC. SEC. XVII, 165^v. 2. (Mold.) Foc de nuiele sau de surcele uscate care se face la gura cuptorului și arde cu flacără vie. Împăratul dzisă să dea zăgneată căldării să i să topească oasele. DOSOFTEI, VS. Etimologie: rus. zagneta, ucr. zahnit.

zăgneată f. Mold. 1. foc de uscături la gura cuptorului; 2. fig. îndemn: a da cuiva zăgnete CR. [V. segnetă].

jegn(e)átă V. zăgneată.

zăcnátă, V. zăgneată.

zăgneátă f., pl. ete (rus. za-gnëta, podgnët, surcele de aprins focu, dial. za-gnétĭ, adîncătură de păstrat jaraticu în stînga sobeĭ, d. vsl. gnietiti, a aprinde). Jaratic care se pune la gura unuĭ cuptor astupat ca să păstreze căldura. Surcea de aprins focu. A da o zăgneată, a face să se maĭ frigă saŭ să maĭ clocotească puțin. Fig. (rev. I. Crg. 3, 287). A da pintenĭ, a da paĭele, a îmboldi, a ațîța. – În Cov. (și Trans.) zăgnată, pl. ate (Doĭna, 1, 15), și jegnată; (în Ĭal. jegneată, pl. ete (după vsl. žigati, žešti, a arde. V. jigală); în Tut. zăgnat, pl. urĭ și e; în Trans. și zăcnată și zămnată.

zăgneátă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. zăgnétei; pl. zăgnéte

ZĂMNÁTĂ, zămnáte, s. f. (Var.) Zăgneată.

JECNÁTĂ, jecnáte, s. f. (Var.) Zăgneată. (cf. zăgneată)

ZĂCNÁTĂ, zăcnáte, s. f. (Var.) Zăgneată.

ZĂGNÁTĂ, zăgnáte, s. f. (Var.) Zăgneată.

zăgnátă (-te), s. f. – Foc ce se aprinde în partea din față a cuptorului cu pîine, pentru a accelera coacerea. – Var. zăgneată, zăcnată, zăgneață, zămnată, jecn(e)ată. Rut. zagnit, rus. zagnetĭ, din sl. gnĕtiti „a aprinde” (Tiktin; Candrea).

ZĂGNEÁTĂ, zăgnéte, s. f. 2. Foc care se aprinde în partea din față a cuptorului de pâine pentru a grăbi coacerea. (din ucr. zagnit, rus. zagnet’, sl. gnĕtiti a aprinde)

ZĂGNEÁȚĂ, zăgnéțe, s. f. (Var.) Zăgneată.

zămnátă, s.f. – v. zăgnată.

zăgnátă, zăgnate, (zăgnadă, zămnată), s.f. – (reg.) 1. Focul ce se face la gura cuptorului, după ce se bagă pâinea în cuptor (ALR, 1965: 1.061). 2. Vreascuri pentru foc: „În plăcintă n-ai pus brânză, / Nici zăgnată să se-aprindă. /.../ Lemne n-ai avut uscate, / Că pădurea-o fost departe” (Bârlea, 1924, II: 207). – Din ucr. zagnit, rus. zagnetí < sl. gnětili „a aprinde” (Scriban; Tiktin, Candrea, cf. DER, MDA).