zonalitate sf [At: AGROTEHNICA, I, 50 / Pl: ~tăți / E: zonal + -itate] Mod de repartiție a fenomenelor naturale geografice pe suprafața Pământului.

zonalitate s.f. (geogr.) Mod de repartiție a fenomenelor naturale geografice pe suprafața pămîntului, în funcție de zone. • /<fr. zonalité.

ZONALITÁTE s.f. Mod de repartiție a fenomenelor naturale geografice pe suprafața Pământului. [Cf. fr. zonalité].

ZONALITÁTE s. f. Mod de repartiție a fenomenelor naturale geografice pe suprafața pământului. (din fr. zonalité)

zonalitáte s. f., g.-d. art. zonalității

zonalitate (min.), (engl.=zonality) aspect structural al min. determinat de variația chimică și aranjamentul reticular al constituenților elementari (cationi, anioni). Z. este o proprietate caracteristică compușilor izomorfi, în care au loc substituții frecvente între elementele chimice și este evidentă în planul secțiunii transversale care taie un astfel de cristal „zonat”. Zonele, cu compoziție diferită și, implicit, cu proprietăți deosebite (culoare, extincție), se succed concentric din centru spre marginea cristalului. La feldspații plagioclazi se poate vorbi de z. normală (când se constată o scădere treptată a conținutului de Ca – respectiv de anortit – spre periferia cristalelor), z. inversă (când Ca crește spre ext.) și z. recurentă (când, în cadrul cristalului, alternează zone cu conținuturi diferite de anortit. Z. mai exprimă var. de compoziție ale topiturilor naturale, în timpul cristalizării.