VINEȚÍU, -ÍE, vineții, adj. Care bate în vînăt, cu reflexe vinete. Sus, printr-o spărtură, se vedea un capăt de cer vinețiu. GALAN, B. I 75. Casele și arborii, și ei acoperiți de zăpadă, se căptușeau cu umbre vineții. CAMIL PETRESCU, I 211. Peste figura albă... cădea zăbranicul negru; părea o statuă de marmură vineție. DELAVRANCEA, la TDRG. ♦ (Substantivat, m.) Culoare vînătă; vînăt¹. Vinețiul pămîntului. CAMILAR, N. II 328.