URSUZLÎ́C s. n. 1. (Turcism învechit) Nenoroc, ghinion. Dacă unui proprietar care are două perechi de case, îi rămîne o pereche neînchiriate, desigur se mută din casa în care a șezut în casa goală... – Probabil pentru ca să spargă ursuzlîcul, zici dumneata. CARAGIALE, O. II 156. 2. Ursuzenie. – Variante: ursuzlúc (M. I. CARAGIALE, C. 126), hursuzlúc (HOGAȘ, H. 80, id. DR. II 2) hursuzlî́c (D. ZAMFIRESCU, R. 205) s. n.^[1] corectată