URĂTÚRĂ, urături, s. f. Text recitat de colindători cînd umblă cu «plugușorul». Eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26. ♦ Cuvînt sau formulă de urare la adresa cuiva. Sfătuiesc acuma cam ce urătură spune-vor din gură. Deci au zis ca întîiul astfel să vorbească... «Domnul să trăiască». CONTEMPORANUL, II 611.