UCIGĂTÓR, -OÁRE, ucigători, -oare, adj. Care ucide, care provoacă moartea; omorîtor. Persoane deplasate în cursul războiului sînt recrutate pentru a fi expediate în colonii, la plantații și în mine ucigătoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 15/5. Întinzîndu-și auritul arc, azvîrlă darde ucigătoare de se cutremură creștetul înalților munți. ODOBESCU, S. III 53. ◊ Fig. Trebuie să dea vîrtos din coate... să poată străbate în această luptă ucigătoare pentru trai. GHEREA, ST. CR. III 170. În priviri citeam o vecinicie De-ucigătoare visuri de plăcere. EMINESCU, O. I 200. ◊ (Adverbial, atestat în forma ucizător) Las’ să mă uit în ochi-ți ucizător de dulci. EMINESCU, O. I 95. ♦ (Substantivat) Ucigaș, asasin; p. ext. călău. Ucisul care moare zîmbind disprețuitor Ucide mult mai crîncen pe-al său ucigător. ALECSANDRI, T. II 170. – Variantă: (rar) ucizătór,-oáre adj.