TÎLHUȘAG s. n. (Mold.) Tîlhărie. Să cade a tot omul creștin să-ș ferească ochiul menței sale ... de asuprele și de tîlhușaguri. VARLAAM. Mearge să facă vreo răotate, ce se dzice furtușag, tălhușag (t î l h ă r i e MUNT.) PRAV. Cel mîndru să leapede mîndriia . . ., tîlhariul tîlhușagul. CA 1753, 90^r. Iaste sătul un neam prea războinic, pururea viețuind în tîlhușaguri. I, 10^r; cf. AXINTE URICARIUL; CANTEMIR, HR.; NCCD (gl). Etimologie: magh. tolvajság. Vezi și tîlhui. Cf. j a c, j ă c u i r e, l o t r i e, t î l h ă r i t.