TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.