TÎNGUIÓS, -OÁSĂ, tînguioși, -oase, adj. (Mai ales despre sunete, glasuri, melodii) Tînguitor. Asculta parcă glasurile tînguioase ale vîntului, care rătăcea ca o ființă vie prin ploaie și întuneric, pe sub streșini vechi, prin ganguri și ateliere goale. SADOVEANU, O. III 213. De departe-n văi coboară tînguiosul glas de clopot. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Adverbial) Nici o doină pe cîmpie tînguios nu mai oftează. NECULUȚĂ, Ț. D. 113. Cînd vedea drumeți... lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tînguios. CARAGIALE, P. 51. ♦ (Neobișnuit) Care provoacă tristețe. Socotim ca o datorie a rechema din uitarea publicului memoria tînguioasă... [a] acestui june poet. ODOBESCU, S. I 239.