târnăcop sn [At: PRAV. 9 / V: (înv) ternoc~, (reg) tarnac~, tăr~, tărnic~, tărnoc~, ~nacof, ~nac~ / Pl: ~oape, (reg) ~uri / E: bg търнокоп] Unealtă formată dintr-o bară curbată de oțel, fie cu capetele ascuțite, fie ascuțită la un capăt și lată la celălalt, fixată pe o coadă de lemn, folosită în lucrări manuale de săpare, în minerit etc. Si: (reg) motâcă, pic², târsă¹ (2), țuag.