STÎNJENÍRE, stînjeniri, s. f. (Și în forma stînjinire) Faptul de a stînjeni. 1. Împiedicare, piedică, oprire (de la o acțiune). Stînjinirile și toate rugăciunile ce îmi făcea toate rudele... ca să nu mai plec. GORJAN, H. II 69. 2. Sfială, ezitare, jenă. Musafirul face haz cu oarecare stînjenire, apoi se ridică. SADOVEANU, O. V 336. – Variantă: stînjiníre s. f.