SMUCITÚRĂ, smucituri, s. f. (Și în forma smuncitură) Faptul de a smuci; mișcare bruscă. După ce s-a trîntit în fotoliu, și-a apropiat cu o smuncitură maldărul de dosare. GALAN, B. I 13. Dintr-o dată, din desiș se auzi un nechezat de cal ș-o smuncitură. SADOVEANU, O. VII 37. Calul se opri cîteva clipe, suflă puternic, apoi o smucitură a frîului îl sili iar să pornească. GÎRLEANU, L. 29. – Variantă: smuncitúră s. f.