sgiriá (íi át) vb. A ricii cu unghiile sau cu ghearele. Var. zgiria. Megl. zgair zgairari. Lat. excoriāri „a strivi” de la corium (Niermeyer 389) cf. it. scuoiato prov. escoriatz (Rom. II 341). Celelalte explicatzii par insuficiente: de la *sdiria < sl. sudrati „a rupe” (Cihac II 101; Bogrea Dacor. IV 845 unde se citeaza formele din sec. XVII daria sderia din sl. dar probabil diferite de vb. sgiria); din lat. *excariāre de la caries (Pushcariu ZRPh. XXVIII 687; Pushcariu 1938; cf. impotriva Philippide II 658); in relatzia cu *excarmĭnāre (Tiktin); de la un lat. *scabĭlāre in loc de scabēre (Pascu Arch. Rom. VI 267); din v. germ. skeren cf. calabr. sgarrare milan. szagá (Pushcariu Dacor. I 604); din lat. scarificare (Giuglea Dacor. V 897; cf. REW 7662); din lat. *scaberāre < scaber (Candrea). Der. sgiriebrinza s. m. (avar zgircit); sgiriac (var. sgirieci) s. n. (compas de timplar); sgirienori s. m. (bloc inalt) traducere din fr. gratteciel; sgiriietura s. f. (taietura superficiala); sgirios adj. (care zgirie).