SCRÎ́ȘNET, scrîșnete, s. n. 1. Zgomot caracteristic provocat de strîngerea și frecarea dinților de jos cu cei de sus (în momente de mînie, de suferință etc.); scrîșnire. Auzea scrîșnetul măselelor. GALAN, Z. R. 184. El, c-un scrîșnet de mînie, palid prinde biciu-n mînă. IOSIF, PATR. 62. 2. Fig. Zgomot scîrțîitor; scîrțîit, hîrșîit. Tot mai apropiat s-auzea scrîșnetul tancurilor. CAMILAR, N. I 432. Tramvaiele duruiau goale, cu scrîșnet sinistru de fier. C. PETRESCU, C. V. 137. În scrîșnetul macaralelor de la vapoare... numai boii – victime nevinovate ale lăcomiei omenești, ședeau liniștiți. BART, S. M. 83.