rătezătură sf vz retezătură

retezătură sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) răt~, rătiz~, (îvr) ~tăz~ / Pl: ~ri / E: reteza + -tură] 1 Tăiere. 2 Loc unde a fost retezat ceva. 3 (Pex) Platou. 4 (Reg) Bucată de lemn retezată (1) la amândouă capetele Si: butuc (2). 5 (Îf rătezătură) Scorbură. 6 (Reg) Semn de recunoaștere făcut la oi prin tăierea vârfului urechii Si: (reg) retez¹ (7). 7 (Mol) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

retezătúră f., pl. ĭ. Locu retezat, locu unde a început retezarea (de ex., resturile de ramurĭ rămase pe trunchĭ după ce partea cealaltă a fost tăĭată). – În est ră-.