RÎ́SET, rîsete, s. n. (La sg. adesea cu sens colectiv) Rîs². Oamenii izbucniră în rîsete. PREDA, Î. 97. Se auzeau exclamări de compătimire sau rîset înfundat. SAHIA, N. 55. Între curteni se făcea un rîset ca acela și un chicot, cît socoteai că se răstoarnă curtea. SBIERA, P. 41.