râjni¹ v vz rânji

râjni² v vz râșni

1) rînjésc v. intr. (bg. rŭmžý, mîrîĭ; sîrb. režati, a mîrîi). Iron. Rîd de răutate saŭ de nevoĭe arătîndu-mĭ dințiĭ. (Se zice și despre cînĭ cînd îșĭ arată colțiĭ fără să muște). Rîd prostește: nu rînji, măĭ prostule! V. refl. Ce te tot rînjeștĭ, măĭ prostule? – Pin met. și rîjnesc (Olt.). V. hlizesc.

rîșnésc (est) și rîjn- (vest) v. tr. (d. rîșniță; sîrb. žrynjati, a rîșni). Macin (cu rîșnița orĭ la moară), prefac în praf orĭ făină: a rîșni cafea, grîŭ, popușoĭ.