RĂZBÉL, răzbele, s. n. (Și în forma rezbel; învechit și popular) Război¹. S-a auzit că vin dinspre răsărit muscalii să-i poarte turcului cel mare rezbel, să-i scape de bir pe creștini. STANCU, D. 22. Soldatul ce este pentru rezbel pregătit Pîn-a nu pleca-și încearcă al săbiei ascuțit. ALEXANDRESCU, M. 260. – Variantă: rezbél s. n.