punctualísm s. n.

punctualism (< fr. pointillisme), procedeu care a rezultat din mai multe surse, respectiv: din repartizarea timbrală a liniei melodice prin Klangfarbenmelodie* (care la Webern își găsește aspectul cel mai abstract), din pulverizarea sunetului (procedeu ce aparține artei raveliene) și din extinderea concepției seriale* și a celei legate de calculul matematic aplicat în muzică (teoria mulțimilor, calculul probabilistic etc.), aspecte mai noi, care au reușit să impună p. ca importantă dimensiune stilistică și estetică a muzicii contemporane (bineînțeles pe lângă altele, care apar o dată cu muzica lui Xenakis). În muzică, p. deși este legat de divizionism, presupunând o repartizare separată și „izolată” a sunetelor în spațiu (pe axa frecvențelor*) și în timp, nu constituie o transpunere în arta sonoră a concepției pictorilor neo-impresioniști (pentru care divizionismul reprezintă sursa mamă). Există și un decalaj oarecare în timp între p. pictural și cel muzical; iar numele, muzica și l-a luat mai curând de la „desenul” sonor dispersat, asemeni punctelor în care ritmul* complementar joacă un rol capital. Însă deosebirea față de pictură își află esența în viziunea estetică abstractă a muzicii care, sub aspect punctualist, apare, în multe situații, ca rezultat al unor programe de calculator (amintim că PRAT-ul realizat de compozitorul A. Stroe, la calculator, reprezintă și posibilitate de a imagina muzică punctualistă). În serialismul abstract, p. și-a găsit un teren fertil fiind unul din procedeele des utilizate (în lucrări de K. Stockhausen, L. Nono, P. Boulez etc.).