PROZELÍT, -Ă, prozeliți, -te, s. m. și f. Păgân convertit la iudaism; p. ext. persoană convertită de curând la o credință, la o doctrină etc.; adept nou (și înflăcărat) al unei credințe, al unei doctrine etc. – Din fr. prosélyte, lat. proselytus.

PROZELÍT, -Ă, prozeliți, -te, s. m. și f. Persoană convertită de curând la o credință, la o doctrină etc.; adept nou (și înflăcărat) al unei credințe, al unei doctrine etc. – Din fr. prosélyte, lat. proselytus.

PROZELÍT, -Ă, prozeliți, -te, s. m. și f. Persoană cîștigată de curînd pentru o credință, o doctrină etc.; adept nou și înflăcărat. Trimis să facă prozeliți printre grecii din Rusia, de-abia ajuns la Odesa, a fost arestat de poliție. GHICA, S. 95. Luxul, acum, își avea prozeliții săi în toate clasele societății. FILIMON, C. 202.

PROZELÍT, -Ă s.m. și f. Cel convertit de curând la o religie, la o doctrină etc.; adept nou și înflăcărat. [< fr. prosélyte, cf. lat. proselytus, gr. proselytos].

PROZELÍT, -Ă s. m. f. cel convertit de curând la o credință, la o ideologie, doctrină etc. (< fr. prosélyte, lat. proselytus, gr. proselytos)

PROZELÍT ~tă (~ți, ~te) m. și f. 1) rel. Persoană convertită de curând la o altă credință; neofit. 2) Adept nou și înflăcărat al unei doctrine sau concepții; neofit. /<fr. prosélyte, lat. proselytus

*proselít, -ă (fr. prosélyte, lat. prosélytus, d. vgr. prosélytos, venetic, convertit). La vechiĭ Ebreĭ, străin convertit la ĭudaizm. Astăzĭ, convertit la o credință religioasă. Fig. Adept noŭ: automobilizmu îșĭ face în fiecare zi proselițĭ. – Și proz- (după fr.). V. neofit.

*prozelít, V. proselit.

prozelítă s. f., g.-d. art. prozelítei; pl. prozelíte

prozelítă s. f., pl. prozelíte

prozelit

prozelit.