PRONUNTZÁRE (PRONÚNTZIE) s. f. (< pronuntzá < lat. pronuntiare cf. it. pronunziare fr. prononcer): 1. rostire a unul sunet a unei silabe a unui cuvant. 2. mod de a rosti un sunet o silaba sau un cuvant. ◊ ~ corécta: p. conforma cu regulile ortoepice. ◊ ~ greshíta: p. neconforma cu regulile ortoepice. ◊ ~ hipercorécta: p. eronata produsa din teama de a nu greshi (se aplica in acest caz prin analogie o regula lingvistica valabila pentru alte situatzii) k de exemplu p. piftea in loc de chiftea (literara) shi arfiva in loc de arhiva (literara). ◊ exercitziu de ~: exercitziu care vizeaza formarea deprinderilor de rostire corecta a sunetelor a silabelor shi a cuvintelor (v. exercítziu). ◊ gresheala de ~: gresheala care se refera la p. sunetelor a silabelor shi a cuvintelor (v. abátere).