prerafaelitism sns [At: CĂLINESCU, B. I. 174 / P: ~fa-e~ / E: fr préraphaélitisme] Curent artistic apărut în Anglia la mijlocul sec. XIX care, pornind de la ideea că apogeul picturii este reprezentat de înaintașii lui Rafael, a militat pentru o artă de rafinament, antiacademică, paseistă, literaturizantă, ezoterică, moralizatoare Si: (rar) prerafaelism.

PRERAFAELITÍSM s.n. 1. Doctrină estetică de la sfârșitul sec. XIX, care plasa apogeul picturii în operele predecesorilor lui Rafael. 2. Curent estetizant în literatura sec. XIX, care condamnă poezia decadentă, admițând literatura înaintașilor. [Pron. -fa-e-, var. prerafaelism s.n. / cf. fr. préraphaélisme < Rafael – pictor, sculptor și arhitect al Renașterii].

PRERAFAELITÍSM s. n. curent afirmat deopotrivă în pictură și în poezie, în Anglia, la mijlocul sec. XIX, ca o reacție împotriva academismului, care, considerând operele predecesorilor lui Rafael ca apogeu al picturii, milita pentru o întoarcere la puritatea artei acestora. (< engl. preraphaelitism, după fr. préraphaélisme)

PRERAFAELÍSM s.n. v. prerafaelitism.

*prerafaelízm n. Nume dat într’a doŭa jumătate a secululuĭ XIX doctrineĭ estetice care consideră apogeu picturiĭ în operele din aintea luĭ Rafael (de aceĭa, după lat. prae, înainte, și Rafael, s’a zis pre-rafaelizm): criticu englez John Ruskin fu cel maĭ celebru apărător al prerafaelizmuluĭ. – Se zice și -litizm.

prerafaelitísm s. n.

prerafaelitísm s. n.

PRERAFAELITÍSM s. (PICT.) (rar) prerafaelism.

PRERAFAELITISM s. (PICT.) (rar) prerafaelism.

PRERAFAELITÍSM (PRERAFAELÍSM) (< engl., fr.) s. n. 1. Curent artistic apărut în Marea Britanie în jurul anului 1849, sub influența teoriilor estetice ale lui J. Ruskin (în literatură) și ale lui D. G. Rossetti (în artă) și ca o reacție împotriva caracterului convențional al artei victoriene și a lipsei de ideal din epoca industrializării. Considerând că apogeul picturii l-a constituit perioada înaintașilor lui Rafael, p. milita pentru o întoarcere la puritatea artei acestora. Influența manieristă a desenului spiritualizat și a coloritului delicat se asociază unui misticism estetizant. Reprezentanți: W. H. Hunt, J. E. Millais, T. Woolner, F. G. Stephens, J. Collinson, Christina Rossetti, E. Burne-Jones, G. Frederic Watts. Organul oficial al p. a fost revista „The Germ”. 2. Curent estetizant în literatura sec. 19, care condamna poezia decadentă și admitea literatura înaintașilor.