plák interj. (inv.) Formula de politetze cu sensul de „poftim” „va rog”: „Gatai cina sarac mare? / Gata gata pa putzan / Placava k ompartzam” (Papahagi 1925: 237); „Placa domnishorule de mai scrie alta” (Papahagi 1925: 322). „Maramuresheanul intrebuintzeaza foarte curent imperativul placa drept termen de politetze care este echivalent cu poftim cu s’il vous plait; soldatzilor k shi ofitzerilor romani originari din vechiul regat parandule exotic acest placa au inceput sa batjocoresca pe locuitori care la orice intrebare i intampinau cu placa spus k un fel de «buna ziua»: «ce mai faci mai placa?». Maramureshenii socotind k armata eliberatoare are shi un grai mai curat mai nobil shi de vreme ce acest sarcasm era intarit shi de autoritatea galoanelor ofitzereshti a inceput sa renuntze la acest latinism asha de expresiv intrebuintzand pe alocuri prozaicul poftim” (Papahagi 1925: 131). Atestat la inceputul sec. XXI in Maramureshul din dreapta Tisei (DRT). Probabil de la plecaciune „cu plecaciune” sau „cu induplecare” (< lat. plecatio).