PARMACLÎ́C, parmaclîcuri, s. n. Balustradă de lemn la un pridvor, la un balcon, la un pod. V. parapet, pălimar. Coti pe lîngă parmaclîcul podului, în rîpă. SADOVEANU, B. 224. Cum îl văzu, veni și se rezemă cu brațele de parmaclîc. D. ZAMFIRESCU, R. 113. ♦ Gard, grilaj. Universitatea este peste drum de la operă. Îi o mare zidire cu trii rînduri, dispărțită de uliță cu un parmaclîc de fier. KOGĂLNICEANU, S. 86. – Variantă: parmalî́c (PREDA, Î. 122) s. n.