ocupatzi(un)e f. 1. indeletnicire treaba lucru cu care se ocupa: ocupatziune obositoare; 2. actziunea de a lua militareshte in posesiune o tzara. Rushii ocupara principatele romane in patru randuri: 17691774 17881791 18061812; ultima ocupatziune ruseasca dela 18281834 cand guvernul provizoriu fu incredintzat generalului Kisselef sub a carui influentza s’a redactat Regulamentul organic.