*obĭectív a adj. (lat. objectivus). Relativ la obĭect care e in obĭect nemodificat de sentiment (in opoz. cu subĭectiv): constatare obĭectiva. S. n. pl. e. Arm. Scop tzinta de atac: obĭectivu uneĭ operatziunĭ militare. Acea sticla a uneĭ lunete care e intoarsa spre obĭectu care vreĭ sal vezĭ (in opoz. cu ocular). La un aparat fotografic partea care contzine lentila pin care trece lumina in ainte de a ajunge in camera obscura. Adv. In mod obĭectiv conform realitatziĭ: a judeca obĭectiv.