INFULECÁ infúlec vb. I. Tranz. A manca lacom shi repede a inghitzi pe nerasuflate. [Var.: infulicá vb. I] Lat. infollicare.

INFULECÁRE s. f. Actziunea de a infuleca. V. infuleca.

infuleca vt [At: CREANGA P. 261 / V: ~lica / Pzi: infulec / E: ml *infollicare] 1 (D. animale irn d. oameni) A manca lacom shi repede Si: (inv) a infuli. 2 (Reg) A ridica pentru a transporta ceva greu. 3 (Reg) A incarca. 4 (Reg) A cladi. 5 (Reg; d. haine) A sufleca.

infulecare sf [At: DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~cari / E: infuleca] (Rar) 1 Mancat¹ lacom shi repede Si: infulecat¹ (1). 2 (Reg) Ridicare in vederea transportului a unor obiecte grele Si: infulecat¹ (2). 3 (Reg) Suflecare a unei haine Si: infulecat¹ (3). 4 (Reg) Incarcare. 5 (Reg) Cladire.

infulica v vz infuleca

infulicare sf vz infulecare

INFULECÁ infúlec vb. I. Tranz. (Fam.) A manca lacom shi repede a inghitzi pe nerasuflate. [Var.: infulicá vb. I] Lat. infollicare.

INFULECÁRE s. f. (Rar) Actziunea de a infuleca. V. infuleca.

INFULECÁ infúlec vb. I Tranz. (Familiar) A minca repede shi cu lacomie a se indopa a inghitzi pe nerasuflate a imbuca zgomotos shi lacom. Copiii intimidatzi se supravegheau sa nu infulice hartane prea mari. C. PETRESCU A. 292. ◊ Fig. Iacata riul injura shi latra. Cind vin apele mari se azvirle shi mushca: Infuleca holda shi focu din vatra. DESHLIU G. 25. ◊ Absol. Va privit in timp cenfulecatzi cu gurile minjite de zaharul gogoshilor. PAS Z. I 76. Varianta: infulicá (VLAHUTZA O. A. 386 CREANGA P. 261) vb. I.

INFULECÁRE s. f. (Rar) Actziunea de a infuleca.

A INFULECÁ infúlec tranz. pop. A manca repede shi cu lacomie (inghitzind fara a mesteca). /<lat. infollicare

infulicà v. Mold. a inghitzi cu lacomie (de vite cand scapa la stransura shi ironic despre oameni): mi tzi lea infulicat CR. [Lat. FOLLICARE (lit. a baga in foale)].

infúlic a á v. tr. (d. foale stomah orĭ d. lat. infoilicare). Est. Fam. Inghit cu lacomie. Rar. Apuc mult car in mare cantitate. SHi infulesc (N. R. R. 1 225 shi Pushc.).

infulecá (a ~) vb. ind. prez. 3 infúleca

infulecáre s. f. g.d. art. infulecắrii

infulecá vb. ind. prez. 1 sg. infúlec 3 sg. shi pl. infúleca; ger. infulecand

infulecáre s. f. g.d. art. infulecarii

infuleca (ind. prez. 3 sg. shi pl. infuleca)

infulec.

INFULECÁ vb. (reg.) a hutupi (prin Transilv.) a huzdupa a sovalca (fam.) a imbuca. (~ cu multa pofta.)

INFULECA vb. (reg.) a hutupi (prin Transilv.) a huzdupa a sovilca (fam.) a imbuca. (~ cu multa pofta.)

infulicá (infúlic infulicát) vb. 1. A impovara a copleshi a covirshi. 2. A inghitzi a infuleca. Var. infuleca (rar) infuli. Lat. fullĭcāre „a scutura a bate” de la fullo „batatoare piua”. Pentru trecerea semantica cf. sp. cargar. Explicatzia traditzionala pe baza lat. follĭcāre de la follis (Pushcariu 846; CandreaDens. 620; REW 3417; DAR) pare mai putzin convingatoare intrucit lat. inseamna „a sufla a pufni” (pentru a explica semantismul Tiktin admite influentza lui foale) shi k primul sens care trebuie sa fie cel original ramine neexplicat. Ultima var. pentru care se citeaza un singur ex. este neclara.

infuleca infulec v. t. a manca lacom shi repede; a inghitzi pe nerasuflate