NĂPÎRSTÓC², -OÁCĂ, năpîrstoci, -oace, s. m. și f. (Familiar) Poreclă dată unui copil mic. V. pici, puști. Carul îl păzise Luța, fetița de cinci ani... un năpîrstoc de fată. CAMIL PETRESCU, O. II 380. Un copil ca mine, un năpîrstoc... abia întors de pe maidane, ar merita o păruială zdravănă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 203. ♦ Persoană mică de statură; fig. om de nimic. Dada Zvîca, năpîrstoaca, le ține hangul. STANCU, D. 152.