mămăligar [At: GORJAN, H. I, 16/19/ V: măli~ / Pl: ~i, (4, 5) ~e / E: mămăligă + -ar] 1 sm Persoană care mănâncă multă mămăligă. 2 sm Epitet peiorativ folosit în trecut la adresa țăranilor munteni și moldoveni fiindcă se hrăneau cu mămăligă Vz țărănoi, țopârlan. 3 sm (Dep) Om lipsit de personalitate și de energie Si: mămăligă (8). 4 sn (Reg) Făcăleț. 5 sn (Reg) Crăcană înfiptă în grindeiul plugului, de care se atârnă traista cu mâncare.

MĂMĂLIGÁR, mămăligari, s. m. Termen injurios folosit în trecut la adresa țăranilor (a căror hrană de bază era mămăliga). Întîi și-ntîi, măi mămăligarule măi... pe mine să nu mă iei cu «om bun». CAMILAR, N. I 315. Elena face haz de acești mămăligari. BOLINTINEANU, O. 439.

MĂMĂLIGÁR ~i m. 1) glumeț Persoană care consumă multă mămăligă. 2) depr. Om lipsit de energie, voință, personalitate. /mămăligă + suf. ~ar

mămăligár m. (d. mămăligă). Fam. Iron. Om moale, blegan (adică moale ca o mămăligă saŭ care nu poate molfăi de cît mămăligă). V. covrigar.

mamăligar m. 1. care se hrănește numai cu mămăligă; 2. fig. bădăran, țărănoiu.

mămăligár s. m., pl. mămăligári

mămăligár s. m., pl. mămăligári

MĂMĂLIGÁR s. v. făcăleț, sătean, țăran.

mămăligar s. v. FĂCĂLEȚ. SĂTEAN. ȚĂRAN.

mămăligar, mămăligari s. m. (adol., peior.) șofer începător.

MĂMĂLIGÁR s. m., s. n. I. S. m. 1. Persoană care mănîncă (multă) mămăligă. Făcălețul. . . se găsește în casa fiecărui mămăligar. MANOLESCU, I. 66. ♦ Epitet peiorativ folosit (în trecut) la adresa țăranilor munteni și moldoveni (fiindcă se hrăneau cu mămăligă). V. țărănoi, țopîrlan. Elena face haz de acești mămăligari. BOLINTINEANU, O. 439. Întîi și-ntîi, măi mămăligarule. . . pe mine să nu mă iei cu „om bun”. CAMILAR, N. I, 315. 2. Epitet depreciativ pentru un om lipsit de personalitate și de energie. V. m ă m ă l i g ă (2). Tu, de ce te lași, ticăloase, să își bată joc de tine toți mămăligarii? GORJAN, H. I, 16/19. Bărbatul acela nu e bărbat adevărat, ci un mămăligari. MARIAN, O. I, 349. Sandu, un mutălău, și încă vreo cîțiva mămăligari. ap. TDRG. II. S. n. (Regional) 1. Făcăleț. H IV 158, cf. DR. III, 713. 2. Crăcană înfiptă în grindeiul plugului, de care se atîrna traista cu mîncare. Cf. H III 140, 228, 438. – Pl.: (I) mămăligari, (II) mămăligare. – Și: măligár s. n. DR. III, 713. – Mămăligă + suf. -ar.