MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

morav, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~e / E: Moravia] 1-4 smf, a (Persoană) care (face parte din populația de bază a Moraviei sau) este originară din Moravia. 5 smp Populație a Moraviei. 6-7 a Care aparține (Moraviei sau) moravilor (5). 8-9 a Privitor (la Moravia sau) la moravi (5). 10-11 a Specific (Moraviei sau) moravilor (5). 12-13 a Care provine (din Moravia sau) de la moravi (5).

moravuri snp [At: NEGULICI / E: ctm năravuri + lat mos, moris] 1 Obiceiuri, deprinderi ale unui popor, ale unei clase sociale, ale unui grup de oameni. 2 Purtări, apucături, deprinderi ale unei persoane. 3 (Îs) Bunele ~ Decență în comportare.

MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Moraviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia sau la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

morav n. (întrebuințat mai ales la plural). 1. deprinderi naturale sau dobândite, bune sau rele; 2. chip de traiu, obiceiuri particulare: a studia moravurile unui popor. [Compromis literar între lat. MOS și sinonimul popular nărav].

Moravi (Frații) m. pl. sectă religioasă derivând din secta Husiților și numită astfel după Moravia, locul unde s’au așezat în sec. XVII.

*moráv n., pl. urĭ (cuv. ibrid d. lat. mos, moris, obiceĭ, și -av din nărav). Obiceĭ, abitudine naturală saŭ luată pe urmă, bună saŭ rea. Obiceĭ, mod de traĭ.

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moráv s. m., adj. m., pl. morávi; f. sg. morávă, g.-d. art. morávei, pl. moráve

MORAVURI s. pl. apucătură, comportament, comportare, conduită, deprindere, maniere (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talîm. (Ce sînt ~ astea?).

moráv (-vuri), s. n. – Obicei, obiceiuri bune, moralitate. Creație artificială, din nărav încrucișat cu lat. mos, fr. moeurs (Philippide, Principii, 107). – Cf. moare.

CASTIGAT RIDENDO MORES (lat.) moravurile se îndreaptă prin râs – Deviza comediei dată de poetul francez J. de Santeul. Reliefează forța educativă a râsului.

FRAȚII MORAVI, membri ai unei comunități protestante (Biserica moravă), avându-și originea în „Unitatea fraților husiți”, grupare apărută în cadrul reformei lui Jan Hus, din sec. 15, în Boemia și Moravia. S-au desprins din ramura taboriților, secta răspândindu-se în Europa, Indiile de Vest, America Latină, Africa, India, Tibet și S.U.A. Definitorii pentru f.m. sunt considerarea Sfintei Scripturi ca bază a învățăturii și unic îndreptar al vieții creștine, viața în comun și forma simplificată a liturghiei.

O, TEMPORA, O, MORES! (lat.) o, vremuri! o, moravuri! – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2 și „De signi”, 56. Expresie a indignării față de corupția moravurilor.

FEMEIE DE MORAVURI UȘOARE balercă, bambilici, bașoaldă, bașoldină, bucățică bună, ciocănitoare, crăiță, damicelă, femeie slabă la refuz, finfă, jagardea, matracucă, mesalină, metreancă, munfă, paceaură, panaramă, papiță, pațachină, pipiță, pițipoancă, poamă, pocnitoare, podoabă, sugativă, știoaflă, teleică, tipesă, Venus din Milosu.