mishcáre f. pl. arĭ. Actziunea de a saŭ de a te mishca: Galileŭ a afirmat mishcarea pamintuluĭ. Modu de a te mishca de atzĭ purta corpu: dupa mishcarĭ se cunoashte nobilu. Circulatziune schimbare intr’o colectivitate pin numirĭ saŭ mutarĭ: mishcarea trasurilor a vagoanelor a valorilor a trupelor a functzionarilor. Mersu in muzica gradu de ĭutzeala a masuriĭ: a grabi mishcarea. Mersu real saŭ aparent al corpurilor cereshtĭ. Insufletzire vioicĭune intr’o opera literara orĭ tabloŭ. Variatziune in pretzu marfurilor saŭ valorilor: mishcarea burseĭ. Fig. Agitatziune fermentatziune politica: la alegerĭ spiriteles in mishcare. Simtzire a inimiĭ pornire sufleteasca: o mishcare de mila. Inspiratziune indemn: a lucra din propria ta mishcare. Pl. Mersu uneĭ armate: a observa mishcarile dushmanuluĭ. Fig. Pasiunĭ: mishcarile sufletuluĭ. Mishcare perpetua (lat. perpétuum móbile) mashina ideala care nu s’ar maĭ opri nicĭodata dupa ce a fost pusa in mishcare. A pune in mishcare a face sa se mishte: a pune in mishcare toata politzia pentru prinderea asasinuluĭ.