miață sf [At: COD. VOR. 217 / Pl: ? / E: nct] (Îrg; Ban) 1 Temperatură ridicată, cu frisoane sau fară. 2 Delir. 3 Febră tifoidă. 4 Tifos. 5 (Ned) O boală grea. 6 (Fam; îe) Ba pe ~ța Se spune pentru a nega cu tărie ceva.

mĭáță f. fără pl. Cod. Vor. 981. Frigurĭ. Azĭ. Maram. O boală grea. – Și mrom. ñață, frigurĭ tifoide.

miáță s. f. – Febră, fierbințeală. – Mr. ńiață. Probabil de la un lat. *ignitia, der. din ignis „foc”. Apropierea de sp. miedo (Giuglea, LL, I, 171) nu-i de luat în seamă. Cuvînt înv. (sec. XVI), supraviețuiește în Banat și Maram.; cf. REW 4257a, care menționează doar mr. – Din rom. provine sb. mìcina „abces”.

miáță s.f. (înv.) friguri; boală grea; delir, febră tifoidă.