mesti² v vz mește

mește vt(a) [At: BIBLIA (1688), 30/57 / V: mesca, mesti / Pzi: mesc; Ps: mescui, Par: mescut / E: ml miscere] 1 (Îrg; c. i. băuturi) A turna în pahar. 2 (Îrg; c. i.oameni) A da, a oferi de băut. 3 (Înv; c. i. lichide) A scoate. 4 (Sst) A amesteca.

MEȘTE vb. (Mold., ȚR, Trans. SV) A pregăti o băutură (pentru a o servi), a turna în pahar. A: (Fig.) Aravia fericită . . . nefericirea și pustietatea carea armele turcești i-au mestit, nu numai au gustat-o, ce așeași, pănă la beție și amețală au sorbit-o. CANTEMIR, HR. B: Toți își meștea băutură de veselie trupească și sufletească. N 1682, 16^v. Și vei da paharul lui farao . . . și după boieriia ta cea mai denainte după cum erai mescînd. BIBLIA (1688). Mescu în păharul ei vin. C 1688, 418^r; cf. ST. LEX., 292; R. POPESCU; N 1727, 151^v. C: Și-ți va da iară boieria să fii la locul ce ai fost să mești paharul. CRON. ante 1730, 49^r. Deci el meaște apă (sau ia apă în vas) și mearge la casa lui. ERES., 197^r. ♦ Fig. (ȚR) A gusta, a se înfrupta. Cei ci cred pre adevăr mesc apa cunoașterii lui Dumnezeu. LEX., 102^v. Variante: mesca (BIBLIA (1688); C 1688, 418^r; LEX., 102^v), mesti (CANTEMIR, HR.). Etimologie: lat. miscere. Vezi și mescătoare, mescător, nemeștit.

mesc, a méște v. tr. (lat. mĭscére, pop. *miscere, a amesteca [de ex., vinu în pahar]. – Mesc, meștĭ, mește, meștem, meștețĭ, mesc; să mească; mescînd; (inuzitat) mescút). Vechĭ. Torn.

méște, V. mesc.

méște (-sc, -scut), vb. A turna în pahar, a da de băut. – Mr. mescu, meaștire. Lat. miscēre (Tiktin; REW 6504). Sec. XVII-XVIII, înv. Cf. mișca.

méște, mésc, vb. III (înv.) 1. a turna, a servi, a oferi. 2. a scoate (un lichid).