MASCARALÎC s. n. 1. (Învechit; mai ales la pl.) Vorbă, gest de paiață, de măscărici; p. ext. faptă, vorbă, gest, lucru caraghios, ridicol; mascaradă (2). Poftim, astăzi iar dandanale, iar mascaralicuri, secături! PR. DRAM. 208. Să nu faci mascaralicuri de aste cînd îi fi la noi. NEGRUZZI, S. III, 76, cf. POLIZU. Ei, ce zici, mă rog, de mascaralîcul ăsta? Să se aleagă Budușcă primar! ap. TDRG. Erau oameni prea liniștiți și prea economi pentru a-și pierde timpul și banii la astfel de mascarlîcuri. C. GANE TR. V. 448. 2. (Rar) Bătaie de joc; vorbă de ocară. Cf. ȘĂINEANU, D. U., ȘIO II_1; 252, CADE. ♦ Faptă, expresie trivială. Cf. DDRF. - Pl.: mascaralîcuri. - Și: mascaralic, mascarlîc s. n. – Din tc. maskaralık.