MĂNĂSTIRÉSC, -EÁSCĂ, mănăstirești, adj. De mănăstire, al mănăstirii, de la mănăstire, care aparține mănăstirii. Unii, mai nevoiași, cultivau ogoare la «cîmp», pe moșii mănăstirești și boierești. SADOVEANU, E. 92. Frunză verde măr domnesc, Pe dealul mănăstiresc. ȘEZ. I 48. – Variante: mînăstirésc, -eáscă (LIT. ANTIMONARHICĂ 148), (învechit) monastirésc, -eáscă (GANE, N. III 191), monăstirésc, -eáscă (ODOBESCU, S. I 339) adj.