MĂMULÍCĂ s. f. (Regional) Diminutiv (hipocoristic) al lui m a m ă. 1. Mămică. Hei, tu, mămulica mea, De t’e-a- giunge doru-mn' eu, Ia, măicuță, clopu-mn' eu Ș-îl pun'e, măicuță, bin'e. T. PAPAHAGI, M. 21, cf. ȚIPLEA, P. P. 112. ◊ (În formule exclamative de mirare, de compătimire etc.) Ian să mi te-mpingâ păcatul să te clătini. . . valeu, mămulica mea, îți toarnă niște propele la fălci de-ți strămută căpriorii. ALECSANDRI, T. 5. Răce-i [înghețata], mămulica mea! . . . ca o ghețărie. id. ib. 455. Mămulică! . . . Ce bătaie i-aș trage! PAMFILE, J. II, 153. 2. Cf. m a m ă (I 4). Să-ți dea mămulica leacuri. ISPIRESCU, L. 54. – Pl.: mămulici. – Mamă + suf. -ulică.