lănțic sn [At: DA II₂, 95 / Pl: ~uri / E: lanț + -ic] (Reg) 1-12 (Șhp) Lănțișor (1-12). 13 Potâng.

lănțúg n., pl. urĭ și e (rus. dial. lancúg, pol. rut. lancuh, d. germ. *lannzug, șiru lanțuluĭ. Bern. V. lanț). Lanț de legat un cîne, o poartă. – În jud. Olt lắnțuș, în Bz. lănțic. Vechĭ lanțug, pl. je; lanțuh, pl. șe; dim. lanțujel, pl. e.