lăcustă sf [At: PSALT. HUR. 66²/26 / V: (reg) lac~,^[1] (îrg) ~te, ~tră, ~uștă, (înv) loc~ / Pl: ~te / E: lat lacusta] 1 (Șîc ~-migratoare, ~-călătoare) Insectă de culoare brună-verzuie, de dimensiuni foarte mari, care dăunează agriculturii (Locusta migratoria). 2 (Reg; șîc ~-de-iarbă) Insectă cu trupul de culoare verde, măslinie sau galbenă, cu pete întunecate, cu elitrele și aripile posterioare de lungimea abdomenului sau mai lungi Si: călușel, lăcustoi (1) (Decticus verrucivorus). 3 (Ent; șîc ~-verde) Căluț (Tettigonea viridissima). 4 (Ent; șîc ~-roșie sau ~-roșietică) Pârâitoare. 5 (Șîc ~-italiană) Insectă cu trupul de culoare cenușie sau întunecat feruginie, cu tibiile picioarelor posterioare roșii (Calliptamus italicus). 6 (Șîc ~-neagră) Insectă cu trupul de culoare verde întunecat și cu elitre late, care distruge ierburile și tufișurile din regiunile unde trăiește fagul (Tettigonia cantans). 7 (Dep) Om slab și mâncăcios. 8 (Dep) Om lacom. 9 (Arg) Muc de țigară. 10 Jucărie făcută din lemn, crestată la un capăt, cu care se aruncă pietre sau bețe.

LĂCÚSTĂ, lăcuste, s. f. Insectă din ordinul ortopterelor, cu picioarele dinapoi lungi, unele specii migratoare (Locusta migratoria) aducînd pagube semănăturilor. În ierburi sfîrîitul uscat al lăcustelor se înviorează. C. PETRESCU, S. 42. Albinele fierb; lăcuste, greieri saltă; Țînțarii se bat; fug fluturi albi departe. IOSIF, P. 35. Seceta și lăcustele potopiseră toate semănăturile. NEGRUZZI, S. I 292. – Variantă: locústă (ODOBESCU, S. III 195) s. f.

LĂCÚSTĂ ~e f. 1) Specie de insecte cu picioarele posterioare lungi, adaptate pentru sărit, care, migrând în cete, dăunează foarte mult agriculturii. 2) Insectă din această specie. [G.-D. lăcustei] /<lat. lacusta

lăcustă f. insectă înaripată ce saltă cu cele două labe dinapoi: lăcustele sunt vătămătoare, căci devoră frunzele vegetalelor. [Lat. vulg. LACUSTA = clasic LOCUSTA].

Lăcustă (Ștefan) m. Domnul Moldovei, sub care veniră lăcustele în țară; asasinat de boieri pentru cruzimile sale (1538-1540).

lăcústă f., pl. e (lat. lõcŭsta [it. locusta], pv. sp. longosta, vfr. laouste, nfr. langouste, cat. llangosta, pg. lagosta). Un insect ortopter săritor lung pînă la 6-7 centimetri și care călătorește în stolurĭ și devastează semănăturile. (În delta Dunăriĭ îs foarte multe). Fig. Parazit, devastator, lipitoare: Jidaniĭ îs adevărate lăcuste. – Fals locustă.

alăcústă^[1] sf vz lăcustă

lăcuste sf vz lăcustă

lăcustră sf vz lăcustă

lăcuștă sf vz lăcustă

locustă sf vz lăcustă

locustă f. V. lăcustă.

locústă, V. lăcustă.

lăcústă s. f., g.-d. art. lăcústei; pl. lăcúste

lăcústă s. f., g.-d. art. lăcústei; pl. lăcúste

lăcustă, -te.

LĂCÚSTĂ s. (ENTOM.; Locusta migratoria) (reg.) cal-de-iarbă.

LĂCUSTĂ s. (ENTOM.; Locusta migratoria) (reg.) cal-de-iarbă.

LĂCUSTĂ VÉRDE s. v. căluț, cosaș.

lăcustă verde s. v. CĂLUȚ. COSAȘ.

lăcústă (lăcúste), s. f. – 1. Cosaș (Pachytylus migratorius). – 2. Mîncău. – 3. Muc de țigară, chiștoc. – 4. (Arg.) Concubină. – Mr. lăcustă. Lat. *lacusta, în loc de locusta (Pușcariu 934; Densusianu, Hlr., 94; Candrea-Dens., 941; REW 5098; DAR; Rosetti, I, 50; Giuglea, LL, I, 164); cf. it. locusta, sp. langosta, port. lagosta, v. fr. laouste, cat. llangosta. Sensul 3 se explică prin forma mucului de țigară, cf. sp. cigarro; sensul 4, poate prin presupusa lăcomie a concubinelor. – Der. lăcustar, s. m. (pasăre, Pastor roseus).

LĂCUSTĂ subst. 1. – Vodă, Ștefan. 2. Lăcustea, Lupul (17 B I 186).