língura (línguri) s. f. 1. Obiect cu care se maninca. 2. Contzinutul obiectului de sub1. 3. Instrument de sfredelit. 4. Planta Asarum europauem. 5. (Banat) Mormoloc. 6. Sonda sfredel de sondare. Mr. megl. lingura istr. lingurę. Lat. lĭngŭla forma atestata de Marcial rezultata din incrucisharea dintre lĭgula „lingura” cu lingĕre „a linge” (Keller Lat. Wolksetymologie 85; Pushcariu 981; CandreaDens. 1002; REW 5036) cf. sp. legra (Corominas III 60; Rosetti I 169 crede k sa pastrat numai in rom.). Der. lingurar s. m. (cel ce face linguri shi alte obiecte de lemn; era o specialitate a unor grupuri de tzigani nomazi care purtau acest nume); lingurica (var. linguric lingurea) s. f. (epigastru partea superioara a abdomenului; planta Cochlearia officinalis); lingurash s. n. (Mold. de S. epigastru); linguritza s. f.; linguroi s. n. (polonic); lingurush s. m. (Banat mormoloc). Din rom. provine bg. lingur „tzigan care face linguri de lemn” (Capidan Raporturile 132).