LÁMURA s. f. Partea cea mai buna mai curata mai aleasa dintrun lucru; floarea fruntea unui lucru. Lamura griului. Lamura fainii. ▭ Umblau albinele la cules shi stringeau la shtiubeie lamura florilor. SADOVEANU O. III 411. ◊ Fig. Oricare ar fi lamura adevarului Partzicul era... un pamint de sudalma shi de otrava. CAMILAR N. II 7. Vorbirea ta mii lamura de miere. EMINESCU O. IV 283.